Ciad

 Denumirea oficială: Republica Ciad

Capitala: N'Djamena (590.000 loc.)

Limba oficială: franceza; limbi vorbite: dialecte ale su­danezei şi araba

Suprafaţa: 1.284.000 km2

Locuitori: 6,54 mil.(5 loc./km2)

Religia: islamism 50%, animism aprox. 30%, catolicism

Moneda: francul CFA

Forma de guvernământ: republică

Ziua naţională: 7 iunie

 

Geografia: C. este situat în Africa central-nordică şi sahariană. Limi­te: Libia (N), Sudanul (E), Rep. Centrafricană (S), Camerun (SV), Nigeria, Niger (V). Nu are deschidere la mare. G. fizică: În N este o zonă deşertică de nisip, o zonă de tranziţie spre savane, care formează Sahelul; în SV, la graniţa cu Republica Centrafricană sunt păduri tropicale. În N, Munţii Tibesti (vulcanici, vf. Tousside, 3.265 m), în NE, platoul Erdi, masivul Ennedi, iar la S acestuia, Munţii Ouaddai. Apele cele mai importante: Chari şi Logone în S, Bahr el-Ghazal în zona centrală (o parte din an seacă); se varsă în lacul Ciad (11.000-22.000 km2). Clima: este tropicală; în N, în zona deşertică sahariană este aridă (precipitaţii 20 mm/an), prelungindu-se în Sahel, unde deşertul a înaintat cu 100 km. În S, precipi­taţiile din iulie-septembrie fac să crească debitul apelor; Chari creşte până la 3.500 m/s. Floră şi faună: în zonele uscate, vegetaţie ierboasă; xe­rofită (în Sahara) şi discontinuă, sărăcăcioasă, de stepă, în Sahel, ierburi înalte in savana din S şi păduri tropicale la graniţa sudică (12%). Populaţia: Există două grupe etnice: în N, arabi sau popu­laţii arabizate, în rest, negri sudanezi, saharieni, împărţiţi în numeroase triburi. Cea mai mare concentrare în SV, aprox. 35 loc./km2; în zonele deşertică ori semi-deşertică, populaţia este nomadă (şi sub 1 loc./km2}. Trei sferturi din populaţia activă în agric. Rata natalităţii: 41,6‰, mor­talitatea: 16,3‰; populaţia urbană: 21%. Resurse şi economie: Fără ieşire la mare, cu o climă aridă, fără res. minerale, C. este una din cele mai sărace ţări ale lumii. Bumbacul, animalele (bovine, ovine, caprine, cămile, asini; catâri) şi produsele zootehnice sunt princi­palele articole pentru export. Transporturi şi comunicaţii: vehicule; nu au căi ferate. Oraşe: Sarh, Moundou, Abeche. Istoria: În preistorie, vânători şi culegători, care au lăsat gravuri ru­pestre. După încălzirea climatului, cu 7000 de ani î. Hr., se ocupau cu vânătoarea. Din sec. al IX-lea până în sec. al XIX­-lea, C. este islamizat de arabi, care se infiltrează tot mai mult. În sec. al XVI-lea cunoaşte max. înflorire, cu centrul la Bornou. În sec. al XIX-lea, Lacul Ciad este punctul de conver­genţă al exploratorilor europeni. Ambiţiile europenilor se cioc­nesc de ale negrilor arabizaţi; prin acordurile franco-german şi franco-britanic, se fixează graniţe artificiale: În 1900, france­zii înving orice rezistenţă şi teritoriul Ciadului este integrat coloniei Oubangui Chari, iar în 1922 încadrat Africii Ecua­toriale Franceze. În 1940, se alătură Franţei Libere. În 1958, devine rep. autonomă, în sânul Comunităţii Franceze, iar în 1960, rep. independentă, având în frunte un preşedinte. În 1968, nordul islamizat optează pentru secesiune, condus de Frontul pentru Eliberare Naţională din Ciad. În 1969, Franţa ajută guvernul împotriva rebelilor susţinuţi de Libia. În 1975, lovitură de stat, preşedintele asasinat. Tensiuni etnice şi con­fesionale între nordul arabofon şi sudul negoid, creştin sau animist. În 1979, războiul civil se întinde în fără, mai ales în capitala N'Djamena. În 1980, un acord semnat între Libia şi Ciad. Libia şi Franţa intervin cu trupe pentru restabilirea or­dinii; ţara cade tot mai mult în haos econ. şi politic, facţiunile rebele se înmulţesc. În 1982, capitala este evacuată de libieni, Libia ocupă în nord o fâşie din terit. Ciadului; Franţa ajută la instalarea preşedintelui. În 1984, conform acordului dintre Libia şi Franţa, forţele franceze se retrag, dar Libia nu respec­tă acordul. În 1986, Franţa instalează un dispozitiv de apărare militară a Ciadului, la sud de paralela 16°. O parte a opoziţiei se raliază preşedintelui, care îşi consolidează poziţia faţă de Libia. În 1987, o victorie asupra libienilor; în 1988, Libia şi Ciadul restabilesc relaţiile diplomatice, dar pacea este fragilă. În 1990, preşedintele este răsturnat de la putere. În 1994, Curtea Internaţională de la Haga reafirmă suveranitatea sta­tului Ciad asupra fâşiei Aozou, ocupată de Libia după 1973. Statul: este republică prezidenţială, potrivit Cartei Naţio­nale din 1991. Puterea legislativă este exercitată de preşe­dinte şi de Consiliul Consultativ; cea executivă, de un ca­binet condus de preşedinte. Există mai multe formaţiuni politice; ale guvernului şi revoluţionare.