Egipt

 Denumirea oficială: Republica Arabă Egipt

Capitala: Cairo (6 mil. loc.)

Limba oficială: araba

Suprafaţa: 1.000.000 km2

Locuitori: 64,2 mil. (64 loc./km2)

Religia: islamism 93%, creştinism (copţi, catolici)

Moneda: lira (livra) egipteană

Formă de guvernământ: republică

Ziua naţională: 23 iulie

 

Geografia: E. este aşezat în NE Africii şi V. Asiei. Limite: Marea Mediterană şi Israelul (N), Marea Roşie (E), Sudanul (S), Libia (V). G. fizică: Sahara ocupă cea mai mare parte a ţării, sub forma unui deşert format din, platouri. Teritoriul este împărţit în patru regiuni naturale. Prima: Valea Nilului şi Delta. A doua, Deşertul Occidental (la V de Nil) care cuprinde 3/4 din suprafaţa totală, formează trei podişuri de gresie şi calcar, despărţite prin depresiuni, cu ape sub­terane şi oaze. Podişul sudic este nisipos şi nu trece de 1.000 m înălţime; include oazele Dahla, Kharga şi Abou­Minkar, unde există ape subterane. La nordul lui, cel de al doilea podiş, argilos, cu depresiuni, formează oazele: Farafra, Bahria, localitatea Fayoum, valea Rayan, depre­siunea Kattarah (134 m sub nivelul mării). Al treilea podiş se află la N de Kattarah. A treia regiune: Deşertul Orien­tal sau Deşertul Arabic, între Nil şi Marea Roşie, format din două podişuri stâncoase (hammada): cel de la N de Kenah, înalt de 500 m, cel de la S, mai mic. Între Nil şi Marea Roşie, de-a lungul ei, un lanţ muntos, cu altitudini max. de 2.174 m (Jebel Shayeb). A patra regiune, Penin­sula Sinai, este un podiş întins, cu dune de nisip la N, cu văi uscate (Wadi El-Arish). În centru, podişul El-Tih, cu văi adânci, uscate, care duc spre Golful Suez. şi Golful Aqaba. Aici sunt cei mai înalţi munţi din E: mt. Katharina (2.446 m), mt. Umm Shawer (2.402 m), mt. Eth-T'hebt (2.250 m). Geografic, peninsula Sinai face parte din Asia. Nilul, cel mai lung fluviu din lume (6.700 km), cu 1.500 km pe teritoriul Egiptului, pătrunde în ţară pe la N de Wadi Halfa, curge printr-o vale strâmtă, printre coline nisipoase, către Esna, apoi printre coline argiloase către Cairo. La N de capitală formează delta (24.000 km2). Egip­tul are ieşire în N la Marea Mediterană şi în E la Marea Roşie. Clima: este mediteraneană pe litoralul nordic şi în delta Nilului; în rest, tropical-deşertică (18°C-31°C); precipitaţii 3.200 mm/an. Floră şi faună: Vegetaţie săracă, în afară de Deltă şi valea Nilului; în deşert, lipseşte sau e întâlnită doar cea xerofită. Fauna săracă, în afară de Delta Nilului. Populaţia: Egiptul este cea mai populată ţară arabă, cea mai mare concentrare pe valea Nilului (5% din teritoriu). Majoritatea o formează felahii (ţărani egipteni), din tim­puri imemoriale; ceilalţi sunt africani: beduini, turci, arabi, care s-au amestecat cu populaţia autohtonă. Ma­joritatea populaţiei este ocupată în agric. Cairo, cel mai mare oraş din Africa, este suprapopulat. Rata natalităţii: 26,4‰, mortalitatea: 7,1‰; populaţia urbană: 45%. Resurse şi economie: bumbac, grâu, porumb, orez, oraz, sorg, trestie de zahăr, arahide de pământ, susan, curmale, banane; ovine, caprine, cămile, peşte, corali; energie elec­trică, petrol (Ras Gharib, Hurghada, Abu Rudeis), man­gan, sare marină. Ind. de rafinare a petrolului, textilă; ci­ment, sticlă, zahăr, alcool etc. Export: bumbac, textile, petrol şi derivatele lui, orez, mangan. Agric. dezvoltată datorită sistemului de irigări generalizat. Barajele - rezer­voare de pe Nil, în special cel de la Assouan permit o iri­gare permanentă. Venituri (devize) din turism şi din folosirea Canalului de Suez (161 km lungime, 70-125 m lăţime, adâncime minimă 11 m). Transporturi şi comunicaţii: Drumuri tranzitabile, reţea de căi ferate, zone navigabile pe Nil. Oraşe: Alexandria, Suez, Port Said, Tantah, Mansourah, Ismailia, Gizah (N); Assiout (central); Assouan (S), toate pe valea Nilului. Istoria: Cu cca. 3000 ani î. Hr. a luat naştere în Egipt o civilizaţie înfloritoare, pe valea inferioară a Nilului. Între 3200-2778 î. Hr., prima şi a doua dinastie, epoca thinită. Menes sau ­Narmer unifică Egiptul. Între 2778-2260, a treia până la a şasea dinastie: Egiptul vechi. Dinastia de Djoser la Saqqarah. Piramida din Gizeh. Între 2260-2160; dinastia a şaptea până la a zecea; perioadă de tulburări politice şi sociale, numită perioada intermediară. Între 2160-1785 dinastia a unsprezecea şi a douăsprezecea: Imperiul de mijloc sau primul Imperiu teban. Egiptul cucereşte Siria şi Nubia. Între 1770-1580, di­nastia a treisprezecea până la a şaptesprezecea a doua pe­rioadă intermediară; invazia hixoşilor veniţi din Asia. Între 1580-1085, dinastia a optsprezecea până la a douăzecea: Noul Imperiu sau Al doilea Imperiu teban. Egiptul este una din marile puteri din Orient. Domnesc: Thoutmosis III, Amenophis IV, ereticul devenit Akhenaton şi Ramses II. Anul 1085 marchează sfârşitul unităţii egiptene. Dinastiile străine şi naţionale alternează la putere de la a douăzeci şi una la a douăzeci şi şasea dinastie. Invazia asiriană. În 525, persanul Cambize cucereşte Egiptul. Regii perşi alternează cu cei indi­geni de la a douăzeci şi şaptea la a treizecea dinastie. În anul 332 Alexandru cel Mare cucereşte Egiptul. Între 30 î. Hr.-395 d. Hr., Egiptul este provincie romană. Se răspândeşte creştinismul. Între 395-639, Egiptul este provincie a Imperiului Bizantin. Egiptul este musulman până la Mehmet-Ali, după 640 este cucerit de arabi şi is­lamizat, în timpul dinastiei omeizilor, apoi a abasizilor. Se adoptă limba arabă. În 750, copţii mai reprezentau doar 1/4 din populaţie. Între 969-1171, fatimizii, dinastie şiită; fondează oraşul Cairo şi universitatea D'al Azhar (973). În 1171 ia puterea Saladin. Din 1171-1259 dinastia ayubidă pune mâna pe totalitatea statelor latine ale Levantului şi restaurează sunismul. 1250-1517: casta militară a mamelu­cilor domină ţara şi instaurează o administraţie eficace. 1517-­1805: Egiptul este provincie otomană, guvernantă de un paşă numit anual. 1789-1801: Egiptul este ocupat Napoleon Bona­parte. Egiptul modern. 1805-1848: Mehmet-Ali, care s-a declarat paşă pe viaţă, îi masacrează pe mameluci (1811) şi modernizează ţara. El cucereşte Sudanul (1921). În 1867 Is­mail Paşa obţine titlul de khedive (vice-rege). În 1869 este in­augurat Canalul de Suez. Între 1878-1881, Egiptul nu mai poate asigura plata datoriilor contractate şi acceptă ca pos­turile importante din guvern să fie preluate de francezi şi en­glezi; după 1882, numai de englezi. Egiptul devine protectorat englez (1914-1922), punând capăt suzeranităţii otomane. După 1922, regat independent; începe lupta pentru o inde­pendenţă efectivă. Tratatul anglo-egiptean din 1936 confirmă independenţa Egiptului, care acceptă staţionarea de trupe bri­tanice pe teritoriul său. Între 1936-1952, sub Farouk I, mişcarea politico-religioasă Fraţii Musulmani se radicalizează în mişcare naţionalistă, devenind mâi activă după înfrângerea armatelor arabe de către Israel (1948-1949). Egiptul republi­can. În 1953 „ofiţerii liberi”, conduşi de Neghib şi Nasser, iau puterea şi proclamă republica. În 2954, Nasser devine unicul conducător al Egiptului, iar în 1956 obţine de la sovietici finanţare pentru barajul de la Assuan; naţionalizează Canalul de Suez, ceea ce duce la un conflict cu Israelul şi la intervenţia militară franco-britanică. Între 1958-1961, Egiptul şi Siria formează Republica Arabă Unită, la care aderă şi Yemenul, prezidată de Nasser. În „războiul de şase zile” cu Israelul (1967), Egiptul este înfrânt. În 2967 Egiptul rupe cu URSS şi-i expulzează pe consilierii sovietici. În 1970 Sadat îi succede lui Nasser. Războiul din 1973 cu Israelul se sfârşeşte onorabil pentru Egipt. În 1979, tratatul de pace cu Israelul. În 1981 Sadat este asasinat. Hosni Mubarak devine preşedinte. În 1982 Egiptul recuperează Sinaiul. Între 1983-1984 Egiptul se apropie de Israel spre dezaprobarea lumii arabe. Sub presiunea fundamentaliştilor musulmani, islamizează Constituţia şi învăţământul. Între 1978-1988, cea mai mare parte a ţărilor arabe restabilesc relaţii cu Egiptul; în 1989 Eguptul este rein­tegrat Ligii arabe. În 1991, în războiul din Golf, Egiptul par­ticipă la forţele multinaţionale împotriva Iraqului. În 1993 se înmulţesc atentatele teroriste sub acţiunile represive ale gu­vernului împotriva islamiştilor. Statul: este republică prezidenţială, conform Constituţiei din 1971. Puterea legislativă este exercitată de preşedinte şi de Adunarea Populară; cea executivă de preşedinte şi de Consiliul de Miniştri numit de preşedinte. Multipar­titism.