Mauriţius

Denumirea oficială: Republica Mauriţius 

Capitala: Port-Louis (130.000 loc.)

Limba oficială: engleza, uzuală franceza 

Suprafaţa: 2040 km2

Locuitori: 1.126.000 (553 loc./km2)

Religia: hinduism 25%, budism, creştinism, islamism 

Forma de guvernământ: republică

Ziua naţională: 12 martie


Geografia: M. este un stat insular în SE Asiei, în Oc. Indian, la 805 km de Madagascar. G. Fizică: Insula M. este formată dintr-un platou vulcanic central, cu multe cratere şi vârfuri (alt. maximă 826 m) abrupt spre V şi SV; în interior, câmpii (360 m alt.) Clima: este subtropicală. Temperatura medie anuală este de 23°C în Port-Louis, 19°C în munţi. Precipitaţiile sunt de 760-1270 mm/an pentru regiunile de la nivelul mării şi 5080 mm/an, pe înălţimi (sezonul ploios din noiembrie­-aprilie). Floră şi faună: pădure tropicală pe 30% din teritoriu. Faună săracă în mamifere; păsări, peşti. Populaţia: indieni de origine 60%, chinezi, malgaşi, eu­ropeni. Rata natalităţii 19‰, mortalitatea 7‰; populaţie urbană: 40%. Resurse şi economie: M. are o economie dezvoltată, în as­censiune; nu cunoaşte şomajul. Este supranumit Hong ­Kong-ul francofon. Şi asta datorită zonei sale libere în care se dezvoltă numeroase întreprinderi specializate: indus­trie textilă, optică, de pielărie. Exportă zahăr; dezvoltă tu­rismul. Transporturi şi comunicaţii: Transporturi marine, aero­port la Port-Louis.

Oraşe: Beau Bassin, Quatre Bornes, Curepipe, Mahe­bourg. Istoria: În evul mediu, insula M. a fost vizitată succesiv de arabi, malaezi, portughezi (1507). Olandezii, care s-au aşezat aici (cu intermitenţe) între 1683-1710, i-au dat numele după cel al principelui Mauriţius din Nassau. Teritoriul M. devine colonie franceză (Île de France) în 1715; este cucerit în 1810 de britanici, devenind posesiune engleză. După abolirea sclavajului de către Marea Britanie, în 1834, mulţi imigranţi indieni soseau aici ca să lucreze pe plantaţiile de trestie de zahăr. În 1958 este introdus votul universal, urmând schimbări constituţionale succesive. La 12 martie 1958 M. îşi proclamă independenţa de stat, ca dominion în cadrul Com­monwelth-ului. În 1991, la 12 martie, devine republică. Statul: este republică parlamentară, potrivit constituţiei din 1991. Puterea legislativă este exercitată de preşedinte şi de Parlament (Senat şi Adunarea Naţională); cea execu­tivă de un cabinet numit de preşedinte. Multipartitism.


Comentarii

Cuprins - Despre lume

Ce este despre lume? Importanța cunoașterii despre lume Aspecte interesante despre lume Descoperiri și explorări în lume Cum să înveți mai mult despre lume Resurse online pentru a înțelege lumea Cărți și documentare despre lume Organizații și evenimente legate de lume Cum să contribui la schimbările pozitive în lume Concluzie