Denumirea oficială: Principatul Monaco
Capitala: Monaco Ville (1.230 loc.)
Limba oficială: franceza
Suprafaţa: 2 km2
Locuitori: 32.000 (16.000 loc./ km2)
Religia: catolicism cca. 90%, protestantism
Moneda: francul francez
Forma de guvernământ: monarhie
Ziua naţională: 19 noiembrie
Geografie: M. este aşezat în Europa meridională, în SE Franţei, o enclavă în Alpii maritimi, la 14 km de Nisa. G. fizică: O regiune muntoasă la M. Mediterană; prelungirea Munţilor Alpii Maritimi; munţi calcaroşi. Clima: este mediteraneană, cu ierni blânde, ploioase, veri uscate; numărul de zile însorite fiind foarte mare, vin turişti din N Europei. Munţii apără reg. de vânturi. Temp. medie anuală în ianuarie este de 10°C. Precipitaţii cca. 500 mm/an. Floră şi faună: Vegetaţie de cultură. Fauna reprezentativă în Muzeul Oceanic, punct de atracţie turistică. Populaţia: este formată din monegasci 40%; francezi 47%, italieni. Rata natalităţii: 19,5‰; a mortalităţii 16,5‰. Rata pop. urbane: 100%. Resurse şi economie: M. trăieşte prin turism având o dotare superioară şi fiind o zonă de mare atracţie (cazinoul şi raliul automobilistic anual de la Montecarlo etc.). Ind. cosmetică, farmaceutică, electronică, textile, conserve de peşte. Transporturi şi comunicaţii: cale ferată, port turistic. Oraşe: Montecarlo, La Condamine. Istoria: Colonie feniciană în antichitate, apoi sub greci şi romani; din sec. X, segnorie; din sec. XII sub domnia familiei genoveze Grimaldi (1297-1731) devine un principat care va fi vasal Franţei. Aceasta îi recunoaşte independenţa în 1512. În fapt, M. va rămâne în orbita Franţei, cu care va constitui o uniune vamală (1865). În 1911 un regim liberal îl înlocuieşte pe cel absolutist. În 1962 o reformă profundă a Constituţiei. În 1993 principatul este admis în ONU. Statul: este o monarhie constituţională, principat ereditar conform Constituţiei din 1911. Puterea legislativă este exercitată de monarh şi Parlament (Consiliul Naţional); mandat pe 5 ani; cea executivă de monarh şi un cabinet numit de el. Multipartitism.
Comentarii
Trimiteți un comentariu