Norvegia

Denumirea oficială: Regatul Norvegiei  

Capitala: Oslo (460.000 loc.)

Limba oficială: norvegiana  

Suprafaţa: 325.000 km2

Locuitori: 4,35 mil. (13 loc./km2)

Religia: protestantism evanghelic-luteran (religie de stat)  88%; catolicism

Moneda: coroana norvegiană  

Forma de guvernământ: regat  

Ziua naţională: 30 aprilie

Geografie:  N. este aşezată în Europa de nord-vest, în Pen. Scandi­navă. Limite; M. Barents (N), Rusia, Finlanda (NE), Sue­dia (E), M. Nordului (S), M. Norvegiei (V). În componenţa  N. intră şi arh. Svalbard. Pe terit. său se află cel mai nordic  punct european: Capul Nord. G. fizică: N. este situată în V Pen. Scandinave, fiind  despărţită de Suedia printr-o graniţă sinuoasă, de-a lun­gul zonei muntoase, de cca. 1.000 km. Are ţărmuri  crestate de fiorduri adânci (Ţara Fiordurilor): Oslo Fiord,  Sogne Fiord, Hardanger Fiord ş.a. Este o ţară muntoasă;  în nord se află platouri(Finnmark, sub 700 m alt.) cu ma­sive izolate şi Kjolen. Cea mai mare parte a terit. este ocu­pată de munţi foarte vechi. Lanţul Alpilor Scandinavi, cei  mai înalţi sunt în partea central-sudică: Jotunheimen  (Galdhopiggen, 2.468 m). Platouri sterpe (Hardangervid­da), lacuri şi câmpii îngheţate despart lanţurile muntoase  (în N terit. se află cea mai întinsă suprafaţă ocupată de  gheţari din Europa). Apele sunt numeroase, scurte, au un  bogat potenţial hidroenergetic, cu cascade şi lacuri. În S  ţării, o fâşie îngustă de câmpie litorală cu fiorduri (Oslo),  care ocupă 3% din terit. Clima: este temperat-oceanică pe coastă, fiind scăldată de  curentul cald Gulf Stream; apele nu îngheaţă. În interiorul  ţării clima este temperat-continentală; cu ierni lungi şi  aspre; cu veri scurte şi calde şi cu precipitaţii reduse.  Gheţurile încep de la 1.000-1.500 m alt. şi se menţin tot  timpul anului. În N, climă subpolară. Temp. medie anuală  este de 2°C în ianuarie ş 14°C în iulie (Bergen); -4°C şi  17°C (Oslo); -4°C şi 11°C (Tromso). În valea Glomma (SE, la 600 m) -10°C şi 11°C. Precipitaţii în extremul nord 400  mm/an, pe coastă 1.000-1.520 mm/an; la Bergen (în S)  2.160 mm/an; în Sogne Fiord 2.540 mm/an. Floră şi faună: O mare parte a terit. e neroditoare (74%);  23% ocupă pădurile, îndeosebi de conifere, pe podişurile  şi câmpiile din S. Fauna specifică Pen. Scandinave: lupul,  vulpea, elanul, hermelina, numeroase păsări; peşti; balene. Populaţia: este formată în majoritate din norvegieni; în N,  laponii. Concentrarea max. a pop. (care în general e  redusă) în sudul ţării, în zona de coastă. Rata natalităţii  este de 14‰; a mortalităţii de 10,3‰. Pop. urbană 75%.  Resurse şi economie: N. este o ţară cu econ. dezvoltată,  cu un bogat potenţial hidroenergetic; ocupă primul loc pe  glob la prod. de energie electrică pe bază de hidroenergie;  ind. diversificată: chimică, electro-metalurgică, siderur­gică, a cuprului, a aluminiului; constr. de nave, rafinarea  petrolului, prelucrarea peştelui (heringi). Foarte dezvoltate: ser­viciile (transportul, comerţul). Resurse de petrol şi gaze  naturale din M. Nordului (printre primele locuri în Eu­ropa), pentru consumul intern şi export. Importă cărbuni,  bauxită, produse alimentare. Norvegia are o mare flotă  petrolieră (10% din cea a lumii). Agric. se bazează pe  creşterea animalelor (bovine, ovine) pentru lapte în special. Transporturi şi comunicaţii: N. are o mare flotă comer­cială maritimă; căile ferate aproape în întregime electrifi­cate. Aeroport la Oslo. Oraşe: Bergen, Stavanger, Trondheim, Norvik. Există 4  universităţi, dintre care Oslo (1811) este cea mai veche. Istoria:  Regele Harold I unifică triburile germanice de pe terit. N. (în  jurul anului 900 d. Hr.), În sec. VIII-XI vikingii se aven­turează pentru a face colonii spre ins. britanice, imperiul car­olingian, până în Groenlanda, Mediterana şi America de  Nord. În jurul anului 1000, sub regele Olav I aduce conver­tirea la creştinism, operă continuată de Olav II (Sfântul Olav), care moare în bătălia cu danezii (1016). Sec. XII - bi­serica dă monarhiei norvegiene autoritate spirituală. În sec.  XIII negustorii Ligii Hanseatice deţin supremaţia econ. în  ţară. În 1319-1343 Suedia este unită cu Norvegia. Între 1349-­1350, jumătate din pop. moare de ciuma neagră. Prin Uni­unea de la Kalmar (1397) N. este unită cu Danemarca care în  următoarele secole îi impune N. luteranismul, limba şi legile  daneze. Din 1814, prin Tratatul de la Kiel, N. este cedată  Suediei; N. denunţă acest acord, dar invazia suedeză o obligă  să îl accepte. Din 1319-1905, când uniunea personală norve­giano-suedeză este dizolvată, N. nu mai este un stat independent, deşi îşi păstrează identitatea în cadrul statelor cu care  creează uniunea personală. După 1814, N. obţine o Consti­tuţie proprie, cu o adunare (Storting), fiecare stat constituind  un regat autonom, sub autoritatea aceluiaşi rege. În 1884,  şeful rezistenţei naţionale obţine un regim parlamentar, iar în  1898, este instituit votul universal. În 1905, după un plebisc­it decis de Adunare (Storting) se produce desprinderea de  Suedia. Norvegia îşi alege un prinţ danez care devine rege sub  numele de Haarkon VII. În primul război mondial rămâne  neutră. Rapid, ţara devine o democraţie. Între 1940-1945, ger­manii ocupă Norvegia; regele şi guvernul se refugiază la Lon­dra; un fascist norvegian (Quisling) ia puterea la Oslo. În  1956 devine membru al AELS. În 1965-1970, o coaliţie  grupând conservatori, liberali şi agrarieni, vine la putere. În  1972, prin referendum, Norvegia respinge intrarea în Piaţa  Comună. În 1992, Harol V succede la tron tatălui său Olav V.  Politica este dominată de laburişti şi conservatori care al­ternează la putere. În 1991 Norvegia depune cererea de adeziune la CEE. Statul: este monarhie constituţională, regat ereditar, con­form Constituţiei din 1814. Conform principiului „regele  domneşte dar nu guvernează", monarhul are un rol ex­trem de discret în viaţa politică a statului dar un rol im­portant în viaţa publică, el simbolizând unitatea statului  şi a naţiunii. Puterea legislativă este exercitată de Parla­ment (Storting) compus din Camera Superioară şi Infe­rioară (mandat pe 4 ani); cea executivă de rege şi de un  cabinet (Consiliul de Stat), numit ca rezultat alegerilor  legislative. Multipartitism.