Rusia

Denumirea oficială: Federaţia Rusă 

Capitala: Moscova (8,9 mil. loc.) 

Limba oficială: rusa

Suprafaţa : 17.075.000 Km2 

Locuitori: 150 mil. (10 loc./ Km2)

Religia: ortodoxism (în majoritate); islamism, catolicism, protestantism etc. (cca. 40 de culte )

Moneda: rubla 

Forma de guvernământ: republică 

Ziua naţională: 12 iunie

Geografie: R. este aşezata în Eurasia (în E Europei şi N Asiei); este cel mai întins stat din lume: de la vest la est măsoară 10.000 Km. Limite: Norvegia, M. Barents, M. Kara, M. Laptev, M. Siberiei de E, M. Ciukotsk (N), M. Bering, Oc. Pacific, M. Ohotsk, M. Japoniei (E), Coreea de N, China, Mongolia, Kazahstan, M. Caspică, Georgia, Azerbaidjan, M. Neagră (S), Ucraina, Bielorusia, Estonia, Polonia, Lituania, Finlanda, M. Baltică (V). G. Fizică: R. se întinde de la M. Baltică la Oc. Pacific (11 fuse orare). Este constituită în principal din câmpii şi pla­touri; munţii apar în SV (Caucazul), în S, la graniţa Mon­goliei şi a Chinei, în E (pe coasta Pacificului). Munţii Ural, munţi vechi, sunt o barieră tradiţională între Rusia europeană la V şi cea asiatică (Siberia) la E. Ei se întind pe cca. 2.000 Km pe direclia N-S, cu o alt. max. de 1.894 m. În partea asiatică între fl. Enisei şi Lena se află Podişul Siberiei Centrale (alt. medie 1.000 m), un podiş uriaş, printre cele mai vechi ale continentului. În SV, sunt Munţii Caucaz (Caucazul Mare), munţi tineri (alt. max. vf. Elbrus, 5.642 m, dintr-un vulcan stins). În sudul Siberiei Centrale se întind munţii Saiani şi Altai (alt. medie 3.000 m). În SE, centru-E şi E Siberian se înşiră lanţuri de munţi cu piscuri înalte şi gheţari; în SE: munţii Oablonovyi, Stanovoi şi Djugdjur Djagdî, Cerski, Kolâma şi în Verhoiansk, în centru-estic, şi extremul estic; în Pen. Kamciatca, munţii vulcanici Sredinîi (Kliucev, 4.750 m alt. max.). În extremul SE, la M. Japoniei, sunt munţii Sihote Alin. Câmpiile R.: în Europa, la V de Urali, Marea Câmpie Rusă, drenată de Volga şi Peciora în N întreruptă de podişuri joase. În partea asiatică, este Marea Câmpie a Siberiei de Vest, drenată de fl. Obi, înaltă de cca. 300 m, o câmpie mlăştinoasă. Apele: o reţea bogată de fluvii mari: în Europa: Volga (3.531 km, cel mai lung fluviu din Eu­ropa), care se varsă în M. Caspică, şi Peciora (1.809 Km) se varsă în oceanul nordic (M. Peciora); în Asia: Obi (5.410 Km) şi Enisei (4.092 Km) se varsă în M. Kara, Lena (4.400 km) se varsă în M. Laptev; Indighirka (1.977 km), Kolîma (2.513 Km) se varsă în M. Siberiei Orientale şi Amurul (4.416 Km) la graniţa cu China; se varsă în M. Ohoţk. Lacurile: Baikal (310500 km2) fiind cel mai adânc de pe glob (1.620 m) în Siberia; în partea europeană: M. Caspică (371.000 Km2), cel mai întins lac de pe glob. Clima: Pe terit. R. găsim mai multe feluri de climă: domină clima temperat-continentală, mai umedă spre V, în apropierea M. Baltice şi pe ţărmul Oc. Pacific, unde se simte influenţa musonilor; şi excesivă în Siberia (Ver­hoiansk: 75°C, minima absolută). Clima sub-polară şi polară, cu ierni prelungi (8-l0 luni) şi veri scurte, răcoroase. Latitudinea şi adesea depărtarea de ocean şi dispoziţia reliefului, toate contribuie la caracterul specific al climei. Floră şi faună: Varietatea climei conduce la o varietate a vegetaţiei în R. În zona polară găsim tundra (muşchi, licheni, plante pitice, unele cu flori în vara polară; vege­taţia nu e continuă) şi silvotundra (apar şi arbuşti izolaţi). În S tundrei, taigaua, care ocupă cca. 1/2 din terit. ţării, pădurea de conifere, care formează o unitate a vegetaţiei de la M. Baltică la Oc. Pacific. Taigaua este cea mai întinsă pădure din lume. Între taiga şi stepele din sud se întind pădurile amestecate, zonă de conifere şi stejar. Stepa are o vegetaţie ierboasă; în semideşerturi vegetaţia este săracă. Pădurea de foioase şi stepa se întind în partea europeană. Fauna: extrem de bogată. În tundră: renul, elanul, vulpea polară, lupul de tundră, iepurele alb, potârnichea polară. În insulele Oc. Arctic: ursul alb; în ape: foca, morsa. În taiga sunt: veveriţa, lupul, ursul brun, râsul, hermelina şi samurul, renul, elanul. În zona pădurilor amestecate: lupul, vulpea, ursul, pisica sălbatică etc.. În stepă: rozătoare, păsări răpitoare, în semideşert: şerpi de deşert. În R. există cca. 25 de parcuri naţionale în care sunt ocrotite specii rare ale faunei ca: tigrul siberian, cerbul silka, foca de Baikal. Populaţia: Federaţia Rusă este un mozaic de cca. 100 de naţionalităţi şi popoare: ruşi (peste 80%); ucrainieni, ciuvaşi, başkiri, bieloruşi, osetini, daghestani, iakuţi, kareli ş.a. În partea europeană, care cuprinde 25% din terit. R., trăieşte 75% din pop. (între 50-335 loc./ Km2); în partea asiatică, care cuprinde 75% din terit. R., trăieşte 25% din pop. (sub 25 loc./Km2). Concentrarea max. în partea europeană este de 200-300 loc./Km2 (zona Moscovei, Petersburgului). În partea extrem nordică eu­ropeană densitatea scade sub 1 loc./ Km2. Concentr. max. în partea asiatică este în Uralul central (câteva nuclee); 40 loc./Km2 şi în bazinele carbonifere (în Kuzbass): 35 loc./Km2; în extremul estic siberian densitatea scade până la 30 loc./Km2. Zone uriaşe din taiga sunt nelocuite; de asemenea în N. Rata natalităţii este de 14,5‰; a morta­lităţii de 10,5‰. Pop. urbană 75%. Resurse şi economie: R. este un rezervor uriaş de materii prime: cărbune; petrol (în principal în Siberia de Vest), gaze naturale (în reg. Volga-Ural şi Tiumen; aduse prin conducte), baza energetică fiind asigurată prin ele; minereuri de fier, mangan, cupru, zinc, plumb, bauxită, nichel; lemn, săruri de potasiu, sulf, sare gemă; bumbac, in, lână. Valorificarea multor resurse ale subsolului este costisitoare datorită distanţelor-uriaşe care le separă de zonele populate. Energia electrică este obţinută prin fo­losirea hidroenergiei; hidrocentrale pe Volga (Volgograd); pe Angara (Bratsk); pe Ienisei (Krasnoiarsk), pe Obi (Novosibirsk); termocentrale şi centrale atomo-electrice. Ind. grea: siderurgică (în Urali, reg. Moscova, în bazinul carbonifer Kuzneţk); constr. de maşini (Moscova, Sf. Pe­tersburg, Nijni Novgorod, Ţariţân), chimică, metalurgie neferoasă, bazată pe exploatarea cuprului, zincului, plumbului şi bauxitei (Ural, pe lângă hidrocentralele de pe marile fluvii siberiene); ind. chimică (Ural, Pen. Kola, Omsk, Tomsk, Krasnoiarsk, etc.); ind. lemnului (Sankt Pe­tersburg şi Arhanghelsk) ş i textilă (în zona europeană în­deosebi); ind. alimentară (de lactate, conserve de carne, peşte, fructe, legume, ulei, votcă şi bere). Agric. se face pe suprafeţe mari, cu o mare varietate. În zonele de stepă şi silvostepă în partea europeană (în special reg. Volgăi) se cultivă: cereale: grâu, orz, secară; legume, cartofi; plante tehnice; floarea-soarelui, in, tutun, sfeclă de zahăr; pomi­cultură, viticultură. Creşterea animalelor: cornute mari, porcine, păsări, reni; apicultură. Pescuitul este extins în Oc. Pacific şi M. Neagră. Vânătoarea dezvoltată în Siberia, pentru blănuri scumpe. Turismul foarte dezvoltat (în spe­cial pentru Moscova şi Sankt Petersburg). Exportă: utilaje, instalaţii ind., petrol, gaze naturale, minereuri. Transport şi comunicaţii: R. are o reţea de transport pe măsura dimensiunilor sale uriaşe: căi ferate (parţial elec­trificate); cele mai multe în partea europeană. De o mare importanţă este linia transiberiană (9.304 km) de la Sankt­ Petersburg-Moscova-Ecaterinburg-Irkutsk-Habarovsk­Vladivostok. Şoselele moderne cele mai multe sunt în par­tea europeană. Există numeroase căi navigabile interioare: Volga, Ienisei, Obi etc. Flotă maritimă. Aeroporturi: Moscova, St. Petersburg, Novosibirsk, Volgograd, Kazan. Oraşe: St. Petersburg (port), Nijni Novgorod, Novosibirsk (port), Ecaterinburg, Samara, Omsk, Kazan, Perm, Ros­tov, Ţariţân/Volgograd, Krasnoiarsk (port), Vladivostok (port), Murmansk (port),Arhanghelsk (port). Istoria: În sec. I î. Hr., în reg. dintre Vistula şi Nipru trăiau triburile indo-europene ale slavilor. În sec. V, slavii de răsărit coboară spre SE, unde întâlnesc civilizaţiile sciţilor şi sarmaţilor. Între sec. VI-IX, slavii de răsărit sunt stabiliţi în ţinuturile dintre Nipru, Oka şi Volga superioară. În sec. VIII-IX varegii domină cele două căi de acces dintre M. Baltică şi M. Neagră: pe Nipru şi pe Volga. În 862, Rurik se stabileşte la Novgorod; în 882 Oleg, prinţ din dinastia rurikidă, pune bazele statului kievean. Vladimir I (980-1015) impune supuşilor săi creştin­ismul (de rit bizantin), care devine religie de stat. Sub Vladimir I şi Iaroslav I cel Înţelept (1016-1018 şi 1019-1054), statul kievean înfloreşte, pentru ca în sec. XII-XIII să se de­strame în câteva cnezate care sunt mai uşor cucerite de mon­goli (Hoarda de Aur: 1237-1240 după bătălia de la Kalka); vor rămâne sub mongoli două secole, cu excepţia Pscovului şi a Novgorodului. În 1242, Alexandru Nevski le ţine piept Cava­lerilor gladiferi, după ce în 1240 îi învinsese pe suedezi; întăreşte autoritatea centrală. În sec. XIV încep să se difer­enţieze: Bielorusia, Rusia Mică (Ucraina) şi Rusia_Mare. În 1326 mitropolitul se stabileşte la Moscova. În 1380, Dimitri Donskoi îi bate pe mongoli la Kulikovo, începutul emancipării R. de sub dominaţia tătară. În 1425-1462, sub Vasile II, bise­rica rusă refuză să se unească cu Rorna. Ivan III, care ia titlul de autocrat, organizează un stat puternic şi centralizat şi se eliberează definitiv de sub mongoli (Hoarda de Aur începe să se destrame în mai multe hanate). Ivan IV cel Groaznic (1533-1584) ia titlul de ţar. În 1552-1556 el cucereşte hanatele Kitzan şi Astrahan. În 1582, expansiunea în Siberia; în jumătate de sec. se ajunge la Pacific. În 1598 se stinge di­nastia Rurikidă. După domnia lui Boris Godunov (1598­1605), R. cunoaşte tulburări politice şi sociale; este invadată de suedezi şi polonezi. În 1613 Mihail Fedorovici fondează di­nastia Romanovilor care va continua până la revoluţia din 1917. Redevine imperiu (multinaţional). Anexarea Ucrainei orientale, în urma răscoalei antipoloneze a cazacilor, condusă de Bogdan Hmelniţchi, antrenează războiul cu Polonia (1654­1667) şi unirea Ucrainei din stânga Niprului cu Rusia (1654). Petru I (1682-1725) modernizează instituţiile R. prin reforme şi întăreşte absolutismul ţarist. În 1709 Rusia câştigă victoria la Poltava împotriva suedezilor (sub Carol XII) şi obţine ieşire la M. Baltică. În 1703, Petru fondează Sankt Pe­tersburgul, reşedinţă imperială. Se trasează direcţiile de ex­pansiune ale R. spre M. Baltică, Asia Centrala şi M. Neagră. Împ. Ecaterina II (1762-1796) întăreşte statul rus prin re­forme şi pe plan extern R. devine o mare putere. Duce o politică de expansiune. În 1774, prin tratatul de pace de la Kuciuk-Kainargi, R. obţine accesul la M. Neagră, iar la a 3-a împărţire a Poloniei ea obţine Bielorusia, Ucraina occidentală şi Lituania. Întărită, R. va repurta victorii asupra Imp. Otoman, a Iranului şi a lui Napoleon. După Congresul de la Viena (1814-1815), R. devine „jandarmul Europei”. Între 1853-1856, Războiul Crimeii: R. se lupta cu Turcia aliată cu Franţa şi Marea Britanie şi pierde; este victorioasă în războiul antiotoman din 1877-1878. Între 1859 şi 1895, R. cucereşte Asia Centrală. Prin Tratatul de la Aihun (1858), chinezii recunosc anexarea reg. fluviului Amur şi a Sahalinului de N. În 1904-1905 R. este înfrântă în războiul ruso-japonez. Izbuc­neşte revoluţia burghezo-democratică din 1905-1907, care va fi înăbuşită de autoritatea ţaristă. Rusia formează Tripla Alianţă (cu Franţa şi Marea Britanie) opusă Puterilor Cen­trale. În primul război mondial (1917-2918), R. luptă împotri­va Germaniei, Austro-Ungariei şi Turciei. Situaţia internă a R. este tulbure, pe front suferă înfrângeri, iar ca urmare izbucneşte revoluţia din februarie 1917, care aboleşte ţarismul şi proclamă republica. La 7 noiembrie 1917 puterea este pre­luată de P. bolşevic condus de Lenin. În Congresul Sovietelor se dau: „Decretul asupra păcii” şi „Decretul asupra pămân­tului”. Izbucneşte războiul civil . Generalii albi Denikin, Ko­rnilov, Wrangel şi Koleeak sunt sprijiniţi de puterile eu­ropene, ostile puterii sovietice şi comunismului; noul regim recunoaşte independenţa Finlandei (1917), a ţărilor Baltice şi Poloniei (1918), autodeterminarea popoarelor ca principiu, nu şi în majoritatea cazurilor reale. Se creează „Armata Roşie” şi se instituie treptat „dictatura proletariatului”. Între 1918-­1921 se instituie „comunismul de război”. Toate forţele nebolşevice vor fi supuse unui regim de anihilare. Este creată o poliţie secretă (CEKA) care pe parcursul anilor îşi va schim­ba numele (NKVD, GPU şi KGB). Ea va extermina milioane de „contrarevoluţionari”, de adversari politici reali sau imag­inari. După victoria bolşevicilor în războiul civil, între 1921­1925 este perioada reconstrucţiei econ. pe baza NEPU-lui. La 30.X11.1922 se constituie URSS, ce urmează Rusiei Sovietice; în 1924 moare Lenin şi este adoptată prima Constituţie a U.R.S.S. După moartea lui Lenin, care. instituise monopolul partidului unic şi pusese bazele tacticii şi strategiei partidului, succesorul la conducerea partidului este V.I. Stalin, care va institui treptat o dictatură sângeroasă. Între 1924-1925, URSS este recunoscută pe plan diplomatic de către Marea Britanie, Franţa, Italia, Japonia şi SUA (1933). În 1925 Stal­in va impune teza „construcţiei socialismului într-o singură ţară”, opusa tezei lui Troţki asupra „revoluţiei permanente”. Troţkiştii, reali sau contrafăcuţi, vor fi anihilaţi. În anii 1926-­1929 se realizează industrializarea URSS, pe baza planurilor cincinale, şi în 1929-1930 colectivizarea forţată a agriculturii. Sacrificiile în vieţi umane sunt uriaşe (lagăre tip Gulag). În 1934, Rusia devine membru al Societăţii Naţiunilor. În 1935 Stalin încheie pact de neagresiune cu Franţa şi Cehoslovacia. Între 1936-1938 se fac „epurările”; Stalin îşi elimină toţi ad­versarii, politici, elita partidului, a conducerii statului şi a armatei prin procese trucate. La 23 august 1939, URSS încheie cu Germania nazistă pactul secret Molotov-Ribbentrop, care împarte Europa în sfere de influenţă ale celor două mari pu­teri: URSS vor fi luate prin surprindere de atacul Germaniei la 22 iunie 1941. Cu ajutorul Puterilor Aliate, Rusia iese învingătoare din cel de al doilea război mondial şi o mare pu­tere; ea va impune statelor din est, din sfera sa de influenţă, practic sub ocupaţia Armatei Roşii, regimuri de tip comunist. Urmează perioada războiului rece, expresie a luptei celor două sisteme politice şi economice opuse: capitalism şi socialism şi o cursă a înarmărilor însoţită de o serie de conflicte zonale. După moartea lui Stalin (1953), la Congr. XX al PCUS (1956), N.S. Hrusciov îi înlătură pe colaboratorii lui Stalin şi denunţă cultul personalităţii şi crimele epocii staliniste. Se propagă teza coexistenţei paşnice a celor două sisteme de blocuri militare adverse. Estul rămâne în continuare sub con­trolul URSS; orice încercare de a se elibera eşuează, fiind ime­diat reprimată (Germania - 1953; Ungaria, Polonia - 1956; Cehoslovacia -1968). Sub conducerea lui L.I. Brejnev (1964-­1982), sistemul sovietic se anchilozează mai puternic, vădind criza sa profundă. În 1985 şi 1988 este ales conducător al par­tidului şi apoi al statului Mihail Gorbaciov, care încearcă să reformeze societatea sovietică printr-un pluralism în cadrul partidului: democratizare, eficienţă economică şi politică, des­tindere în viaţa internaţională (politică cunoscută sub numele de glasnost şi perestroika). O adevărată efervescenţă ia naştere în societatea sovietică, ducând la intensificarea tensiunilor mocnite. Încep conflicte teritoriale, interetnice etc. Ţările Baltice, anexate de URSS în 1940, îşi proclamă independenţa. Unitatea şi integritatea teritorială a URSS se prăbuşeşte; prin referendum, republicile unionale votează pentru transformarea URSS într-o federaţie de republici egale în drepturi. (Uniunea Republicilor Sovietice Suverane). În Europa de Est, după regula dominoului, regimurile comuniste se prăbuşesc succesiv. În 1990, Rusia adoptă declaraţia de suveranitate. În 1991 se desfiinţează CAER-ul şi Tratatul de la Varşovia. Rusia semnează la Paris „Carta pentru o nouă Europă”. Con­fruntarea Est-Vest încetează. În 1991 o încercare de puci eşuează. Forţele reformatoare se alătura lui. Elţân. PCUS este interzis; republicile unionale îşi proclamă independenţa. În 1991, R. Ucraina şi Belarus hotărăsc crearea Comunităţii Statelor Independente (egale în drepturi, care au instituţii ce le coordonează activitatea) şi actul de constituire se semneaza la Alma Ata, la 21.XII.1991 de către 11 republici indepen­dente, foste unionale. La 25.XII.1991, URSS îşi încetează ofi­cial existenţa după retragerea lui Gorbaciov din funcţia de preşedinte. În 1991, Rusia succede URSS-ului ca putere nu­cleară şi ca membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU. Trecerea la economia de piaţă adânceşte sărăcia şi corupţia. Cecenia refuză să semneze noul tratat federal; o serie de popoare de pe Volga şi din Caucazul de Nord îşi cer inde­pendenţa; conflicte de interese opun Ucraina Rusiei (statutul Crimeei, controlul flotei din M. Neagră); problema Transnistriei din Rep. Moldova. În 1993 conflict între preşed­intele Elţân şi Sovietul Suprem (Elţân dizolvă adunarea şi hotărăşte să intervină armata). Alegeri legislative şi un refer­endum asupra proiectului de Constituţie, care este adoptată. Alegerile consacră ridicarea extremei drepte naţionaliste. În 1994 R., Ucraina şi Statele Unite semnează un acord asupra demantelării arsenalului nuclear staţionat în Ucraina. În 1997, Rusia se opune extinderii şi includerii de noi state, din est, în NATO. Statul: este republică prezidenţială, stat federal. Puterea legislativă este exercitată de preşedinte şi de Congresul Deputaţilor Poporului, iar între sesiunile acestuia, de So­vietul Suprem; cea executivă de Consiliul de Miniştri numit ca rezultat al alegerilor legislative. Multipartitism.