Denumirea oficială: Republica Seychelles Capitala: Victoria (24.000 loc.)
Limba oficială: engleza, franceza (un dialect)
Suprafaţa: 410 km
Locuitori: 74.000
Religia: catolicism 90%, anglicanism 8%
Moneda: rupia Seychelles
Forma de guvernământ: republică
Ziua naţională: 5 iunie
Geografia: S. este un arhipelag în Oc. Indian, la o distanţă de 1600 km NE de coasta estică africană şi la 1000 km de Madagascar. G. fizică: Arhipelagul este compus din 40 de insule şi insuliţe de origine granitică şi 65 de insule coraligene, crescute pe suprafaţa submarină muntoasă. Cele mai mari insule sunt: Mahe (142 km2), Praslin (39 km2) şi Silhouette (21 km2). Cel mai înalt punct se aftă pe Mahe (905 m); tot pe Mahe se află şi capitala Victoria. Clima: este ecuatorială, moderată de alizeu. Aerul este răcorit de briza marină. Floră şi faună: ferigi uriaşe, palmieri, cocotieri uriaşi; în unele insule, mangrove. Faună specifică, dar cu unele specii rare: dugongi, broaşte ţestoase. Populaţia: este un mozaic: franco-creoli, negri, indieni. Insulele coraligene, ridicate din mare, nu sunt locuite în general. Rata natalităţii: 25‰; mortalitatea: 8‰. Populaţia urbană: 55%. Resurse şi economie: Econ. e bazează pe agric., dar turismul contribuie cel mai mult la creşterea venitului naţional. Pescuitul industrial pentru autoconsum şi export. Alte res.: nuci de cocos, copra, produse zootehnice (carne de broască ţestoasă), peşte, sare; rocă fosfatică. Export: guano, copra, scorţişoară, ulei de scorţişoară, vanilie, peşte sărat. Importă: tutun, alimente. Transporturi şi comunicaţii: autovehicule; aeroport internaţional la Victoria, poartă a turismului în S. Oraşe: Victoria. Istoria: Descoperite de portughezi în 1502, colonizate de francezi în 1756 şi botezate după numele contelui de Sechelles, anexate de Marea Britanie în 1814. Din 1976, Arhipelagul Seychelles formează un stat independent, membru al Commonwelth-ului. Constituţia din 1993 prevede multipartitismul. Statul: este republică prezidenţială, potrivit Constituţiei din 1993. Puterea legislativă este exercitată de preşedinte şi Adunarea Naţională; cea executivă de un cabinet numit şi condus de preşedinte. Până în 1992, partid unic.
Comentarii
Trimiteți un comentariu