Siria

Denumirea oficială: Republica Arabă Siriană  

Capitala: Damasc (1,3 mil. loc.)

Limba oficială: araba  

Suprafaţa: 185.000 km2

Locuitori: 15,16 mil. (82 loc / km2)  

Religia: islamism 90%; creştinism  

Moneda: lira

Forma de guvernământ: republică  

Ziua naţională: 17 aprilie

Geografie:  S. este aşezată în Asia de Sud-Vest şi face parte din Ori­entul Apropiat. Limite: Turcia (N), Iraq (E şi SE), Iordania  şi Israel (S), Liban şi M. Mediterană (V). G. fizică: S. se întinde la estul M. Mediterane, pe 176 km şi are în V o barieră muntoasă (Djabal Anşariyya, 1583 m) prelungită în S prin lanţul munţilor Antiliban (2.814 m) şi Hermon (de unde izvorăşte Iordanul). Munţii stau în calea aerului umed dinspre M. Mediterană ca o barieră ce separă câmpia strâmtă de coastă de platoul estic deşertic (300-900 m). La poalele munţilor Antiliban se află depre­siunea Gonta. Aproape 1/2 din terit. S. este Deşertul S., deşert pietros şi nisipos. În sudul S. se află Gebel Druse (1.798 m). S. este străbătută de la NV la SE de fl. Eufrat (al cărui bazin este înalt de 300-900 m) şi râul Oronte/Al Asi, în a cărui depresiune se practică agricultura, râul fiind folosit la irigaţii. Clima: este subtropicală; cu veri toride şi ierni blânde şi umede. Temp. medie anuală este de 13°C în ianuarie şi 27°C în iulie (la Lataria); 8°C şi 43°C (la Palmyra); 6ºC şi 32°C pe valea Eufratului. Precipitaţiile sunt în Deşertul Siriei sub 130 mm/an; în Damasc 230 mm/an; la Alep 380 mm/an; pe coastă, cât şi pe versanţii vestici ai munţilor Antiliban 1.010 mm/an. Floră şi faună: Vegetaţia forestieră este sub 3% (păduri de pin, cedru; maquis); predomină cea xerofită, culturi de citrice. Faună: pisica sălbatică, jderul, căprioara, şcalalul, păsări migratoare. Populaţia: este formată din arabi 90%, kurzi, armeni, turci. Concentrarea maximă în câmpia litorală din V şi în depr. Gonta, unde în zona capitalei sunt peste 1.000 loc./km2. În E şi NE densitatea este scăzută, o parte din pop. este nomadă. Rata natalităţii: 38,9‰, a mortalităţii: 5‰. Pop. urbană: 52%. Resurse şi economie: Res. min. importante: petrol, fosfaţi; ind. prelucrătoare (rafinării de petrol, cea mai mare la Baniyas); îngrăşăminte chimice. Agric. bazată pe irigaţii (valea fl. Eufrat): orz, grâu, bumbac, tutun, viţă de vie, măslini. Econ. se dezvoltă lent, datorită atât exploziei de­mografice, cât şi situaţiei geopolitice din zonă. Transporturi şi comunicaţii: şosele, vehicule; căi ferate. Aeroporturi la: Alep şi Damasc. Oraşe: Alep/Halab, Homs, Hama, Latakiă: Există univer­sităţi la Damasc (1924): Universitatea Latakia şi la Alep (1961).

Istoria: Situată între M. Mediterană şi Mesopotamia, S. a fost locuită din mileniul III î. Hr. de către amoriţi (semitici); de canaanieni, în mileniul II î. Hr., pe coastă; de arameici, sec. XI î. Hr. (cu capitala la Damasc). Parte din S. a fost cucerită de egipteni şi hitiţi (sec. XVIII-X î. Hr.); de asirieni (sec. VIII î. Hr.); de babilonieni şi caldeeni (sec. VII î. Hr.); de perşi (sec. VI î. Hr.). În 333 î. Hr. este sub Alexandru cel Mare, iar în 323 î. Hr. sub seleucizi; se răspândeşte cultura elenistică. În 63 î. Hr. S. este cucerită de romani, sub Pompei. Înfloreşte sub dominaţia romană; în sudul ţării ia naştere creştinismul. În 395 S. revine Imp. Bizantin şi este pe deplin convertită la creştinism. În 633-636 S. este cucerită de arabi şi treptat este convertită la islamism. Damascul înfloreşte sub calificatul Omeiad (651-750); decade când abbasizii mută capitala la Bagdad. Între 1260-1516 sub dominaţia mamelucilor din Egipt. Selim I încorporează S. în Imperiul Otoman (1516). În 1799 în Siria intră francezii; în 1832 egiptenii, sub Ibrahim Pasha, care devine guvernator (1833-1839). În primul război mondial naţionalismul şi mişcarea separatistă sunt încurajate de francezi şi englezi împotriva turcilor. În 1920, S. şi Liba­nul sunt sub mandatul Societăţii Naţiunilor (dat Franţei). Franţa reprimă cu severitate rebeliunea din 1925-1927. În 1941 S. este ocupată de britanici şi francezii liberi; S. îşi declară independenţa (pe care în fapt şi-o va cuceri în 1946). S. intră în Liga Arabă şi în Naţiunile Unite în 1945. După o serie de lovituri de stat, S. formează cu Egiptul Republica Arabă Unită (1958), dar se desparte în 1961, devenind stat suveran. Au loc lovituri militare în 1966 şi 1970. În 1971 S. se alătură Egiptului şi Libiei .în Uniunea Republicilor Arabe. După al 4-lea război al S. cu Israelul (1973), trupele ONU ocupă zona demilitarizată dintre S, şi Israel. După 2976, Siria intervine în Liban. În 1980 ia amploare opoziţia islamistă a Fraţilor Musulmani; din 1985 îşi impune tutela asupra Libanului; în 1991 se încheie un tratat de fraternitate siriano­libanez. În 1991, de la Războiul din Golf, Siria participă la forţele multinaţionale ONU, sub conducerea SUA. Participă la Madrid la reluarea tratativelor arabo-israeliene. Statul: este republică prezidenţială, conform Constituţiei din 1973. Puterea legislativă este exercitată de preşedinte şi de Adunarea Poporului; cea executivă de preşedinte şi de Consiliul de Miniştri, numit de preşedinte. Regim cu largi prerogative ale executivului. Multipartitism.