Spania

Denumirea oficială: Regatul Spaniei  

Capitala : Madrid (3 mil. loc.)  

Limba oficială: spaniola

Suprafaţa: 505.000 Km2 (inclusiv Canarele)  

Locuitori: 39 mil. (78 loc./Km2)

Religia: catolicism cca. 97%; islamism  

Moneda: peseta

Ziua naţională: 12 octombrie (ziua hispanităţii)

Geografia:  S. este aşezată în Europa de sud-vest, ocupând cea mai  mare parte din Pen. Iberică. Mai cuprinde: ins. Baleare  din M. Mediterană, ins. Canare din Oc. Atlantic. Limite:  Franţa, Andorra (N), M. Mediterană (E şi S), Portugalia  (V), Oc. Atlantic (V şi N) . G. Fizică: Relieful S. reprezintă un vast podiş muntos (Messeta Central), înconjurat de lanţuri muntoase: Cordiliera Cantabrică (N), Picos de Europa, 2.648 m. alt., Cordiliera Iberică (NE), Cordiliera Betică (SE) cu vf. Mul­hacen, 3.478 m din Sierra Nevada. Pod. este străbătut de lanţuri muntoase, Cordiliera Centrală: Sierra de Guadara­ma (la N de Madrid), Sierra de Gredos, Sierra de Gata (V), care împart Messeta în diverse platouri: Vechea Castilie (NV), 1.000 m alt. max.; Noua Castilie (la SE de Madrid). 700 m alt. max. În NE Pen. Iberice sunt Munlii Pirinei (m-ţii. Maladeta), pe graniţa cu Franţa; cu vf. Pico d'Aneto, 3.404 m. Câmpiile Andaluziei în S şi Aragonului, în NE. Reţeaua hidrografică este săracă; vara apele au un debit scăzut (Messeta împiedică influenţa M. Mediterane şi a Oc. Atlantic), iar iarna; ridicat, producând inundaţii; Taho (în centru), Ebru (NE), Duero (NV). O excepţie este Guadal­quivirul, care este alimentat de gheţarii din Sierra Nevada (cei mai sudici gheţari din Europa); se varsă în Oc. Atlan­tic. Ebru se varsă în M. Mediterană. În Oc. Atlantic, la 100 km de coasta Africii sunt ins. Canare / Islas Canarias Gran Canaria, Tenerife, Gomera, Hierro, La Palma etc. muntoase de origine vulcanică (3.718 m alt. max.): 7.300 Km2. Ins. Baleare/Islas Baleares (Mallorca, Menorca, Ibiza, Formentera), la 200 km de ţărmul spaniol: 5.000 km2, în M. Mediterană. Relief muntos, ţărmul crestat. Clima: este temperat-oceanică în NV, cu precipitaţii boga­te; mediteraneană în E şi S., cu veri calde şi uscate în Mes­seta Central. Zidul muntos ce înconjoară podişul împie­dică influenţa marină. Temp. medie anuală: în ianuarie pe coasta sudică şi Andaluzia peste 10°C; alte coaste 6°-10°C; Spania centrală 2°-6°C; zona montană sub 2°C; în iulie: Alicante şi Andaluzia: peste 27°C, sudul S. şi bazinul Ebru: 22°-27°C; munţii din N şi Galicia sub 8°C. Precipitaţii: Messeta in nord, bazinul Ebru sub 400 mm/an; Gali­cia, Asturias, Ţara Bascilor pe coastă peste 760 mm/an. Floră şi faună: Meseta Central are o vegetaţie de stepă cu ­ierburi sărace dar şi savană. În munţi, păduri de foloase şi

de conifere (10%; din terit.). Pe coasta Mării Mediterane vegetaţie specifică: tufişuri de maquis sau citrice, migdali, castanul dulce, stejarul de plută. Fauna corespunzătoare acestor formaţii vegetale. Populaţia: majoritatea spanioli, care după provinciile is­torice sunt: castilieni peste 70%, catalani cca. 20%, galici­eni 6%, basci 1,5% etc. Cca. 4 mil. de spanioli trăiesc pes­te graniţă. Concentrarea max. a pop. pe coastă: în reg. M. Mediterane: Catalonia (NE), în Andaluzia, Valencia şi în Castilia Nouă. Zonele din interior, Castilia Veche, Es­tremadura şi pe înălţimi au pop. mai puţin densă. Rata natalităţii: 9,8‰; a mortalităţii: 9,3‰. Pop. urbană: 77%. Resurse şi economie: Una din ţările cele mai dezvoltate ale Europei; o ec. industrial-agrară. Ind. prelucrătoare foarte diversificată; ind. tradiţionale: textilă, pielărie, încălţăminte (Cordoba), ind. alimentară (ulei de măsline; locul I pe glob); tutun, zahăr, vin (locul III pe glob). Şi-a dezvoltat: electronica şi informatica; metalurgia feroasă (Oviedo Bilbao), neferoasă (Voladolid, Barcelona, Carta­gena), constr. de maşini (autovehicule, nave maritime, avioane), rafinarea petrolului, chimică, sticlărie, materiale de construcţii. Ind. energetică se bazează pe numeroase hidro­centrale, termocentrale pe cărbune şi centrale atomo­electrice. Agric. este o ramură de bază a econ.; S. este un mare producător european de măsline, fructe şi legume. Se cultivă: bumbac, tutun, orez în zonele mediteraneene de pe coastă şi în Câmpia Andaluziei; cereale: grâu, porumb; sfeclă de zahăr în Messeta Central şi Câmpia Aragonului; creşterea bovinelor în NV, unde este umed şi răcoare; pes­cuitul pe coaste şi în insule. Turismul foarte dezvoltat (numărul de turişti anual este cu mult mai mare decât al pop. S.); staţiuni balneoclimaterice pe coasta Mediteranei, ins. Baleare şi Canare trăiesc din turism; în general sfera serviciilor foarte dezvoltată. Transporturi şi comunicaţii: S. are o flotă comercială im­portantă; căi ferate; autorute. Aeroporturi la: Madrid, Mala­ga (S), Sevilla (SV), Alicante (E), Valencia (E), Barcelona (E). Oraşe: Barcelona (E), Valencia (E), Sevilla (SV), Zaragoza (NE), Malaga (S), Bilbao (N): Există cca. 13 universităţi; cea mai veche fiind Salamanca (1230). Istoria: S. era locuită din epoca de piatră (peşterile pictate de la Al­tamira). În mileniul I invazia celţilor peste vechea pop. iberică dă naştere pop. celtiberice. Colonizarea coastei sudice de către fenicieni (sec. XI-X î, Hr.) şi greci (sec. VII î. Hr.); Cartagi­nezii conduşi de Harnilcar Barca vor cuceri coloniile feniciene şi vor ocupa partea sudică a pen. (sec. III-I î. Hr.). Roma transformă S. în provincie romană: Hispania (sec. II-I î. Hr.), în urma câştigării celui de al doilea răzb. punic (218-201 î. Hr.); provincia- Hispania devine un centru al culturii Romane; se răspândeşte creştinismul. În sec. V năvălesc vandalii, vizigoţii (triburi germanice). În 711-718 S. este cucerită de arabi; devine emirat; din 929-1031, califat omeyyad, indepen­dent cu reşedinţa la Cordoba, splendid centru cultural. Se fac lucrări de irigaţii, se introduc culturi noi şi meşteşuguri, înfloreşte comerţul. Din nordul creştin, din Asturia, începe din sec. VIII Reconquista; se eliberează terit. ce vor deveni re­gatele Leon, Castilia, Aragon, Navarra şi Portugalia. În 1479 se uneşte Aragonul cu Castilia, prin căsătoria Isabelei de Castilia cu Ferdinand de Aragon şi se constituie Regatul Spaniei. Grenada este ultima cucerită de la arabi (1492). În sec. XIII-XIV, S. cucereşte: Ins. Baleare, Sicilia, Sardinia de­venind o mare putere continentală şi maritimă. În sec. XV şi XVI Spania şi Portugalia fac descoperirile geografice: desco­peră Lumea Nouă. În 1519 Carol Quintul, care era şi rege al S. (Carol I), devine, împărat al Imp. Romano-German şi moştenitor al posesiunilor habsburgice, S. devenind cea mai mare putere europeană, mai cuprinzând: Regatul Neapolelui, Milano, Ţările de Jos, America Centrală şi Meridională, tem­porar Portugalia. În a doua jumătate a sec. XVI, sub Filip II, începe declinul puterii S.; în 1881 Olanda îşi proclamă inde­pendenţa; în 1588 „Invincibila Armada" este distrusă de en­glezi, în 1640 pierde Portugalia, 1700; stingerea dinastiei de Habsburg. Începe Războiul pentru Secesiune al S. Prin Pacea de la Utrecht (1713), S. i se iau posesiunile europene; Gibral­tarul trece sub stăpânire britanică. Prin Tratatul de la Paris (1763) S. câştigă Louisiana şi pierde Florida, recâştigată mai târziu. În 1808 Franţa lui Napoleon cucereşte S.; se declan­şează un război de eliberare naţională sprijinit de englezi. În 1810-1826 emanciparea coloniilor spaniole din America Latină urmează seria războaielor civile din sec. XIX, care slăbesc S.; în 1873 prima proclamare a republicii spaniole. S. este învinsă în războiul hispano-american (1898) şi pierde: Cuba, Puerto Rico, Filipinele, ins. Guam în favoarea SUA. Urmează o perioadă de anarhie şi de mişcări naţionaliste (bascii, catalonii). În 1931, victoria în alegeri a partidelor re­publicane; este proclamată republică şi noul guvern reformea­ză viaţa politică: se introduce votul universal, se separă bise­rica de stat; secularizarea averilor mânăstireşti. 1936: victoria în alegeri a Frontului Popular şi insurecţia militară şi naţion­alistă a generalului Franco; se declanşează un război civil (1936-1939) sângeros: 600.000 de morţi. În acest război civil, Franco este susţinut de Germania şi Italia, puteri fasciste, iar republicanii de către URSS, Mexic şi brigăzile internaţionale. Franco devine şef al statului pe viaţă („caudilo”) cu un partid unic şi un regim dictatorial. După al doilea război mondial; în care S. a fost nonbeligerantă, duce o politică filoamericană şi prosperă. După moartea lui Franco (1975), este proclamat rege Juan Carlos de Burbon, care conduce ţara de la regimul dictatorial spre democraţie. Este dizolvat partidul lui Franco (Mişcarea Naţională) şi sunt legalizate partidele de stânga; se fac alegeri pentru Cortesuri (Parlamentul), câştigate de Uni­unea Centrului Democratic (prim-ministru Adolfo Suarez); sunt eliberaţi deţinuţii politici (1977). În 1978 se adoptă o nouă Constituţie care restabileşte instituţiile reprezentative şi formează guverne reprezentative în cele 17 regiuni ale ţării. În 1981, regele Juan Carlos dezamorsează o tentativă de putsch militar. În 1982 S. intră în NATO; în 1986, prin referendum, se confirmă adeziunea S. pentru intrarea în CEE. Trei legis­laturi (1986, 1989 şi 1993) P. Socialist Muncitoresc câştigă alegerile; guvern monocolor. În 1997 alegerile sunt câştigate de dreapta creştin-democratică, Maria Aznar. ­Statul: este monarhie constituţională, regat ereditar, con­form Constituţiei din 1978. Puterea legislaxivă este exerci­tată de Cortesuri (Parlament) compuse din Senat şi Con­gresul Deputaţilor; durata mandatului: 4 ani; cea executivă de rege şi de Consiliul de Miniştri, numit de Su­veran, ca rezultat al alegerilor legislative. Multipartitism.