Tunisia

Denumirea oficială: Republica Tunisiană

Capitala: Tunis (600.000 loc.)

Limba oficială: araba; limbi vorbite: franceza, berbera, italiana.

Suprafaţa: 164.000 km2 

Locuitori: 9 mil. (55 loc./km2)

Religia: islamismul sunit (religie de stat 99%), catolicism, mozaism

Moneda: dinarul tunisian

Forma de guvernământ: republică 

Ziua naţională: 1 iunie

Geografia: T. este aşezată în nordul Africii, la Marea Mediterană. Li­mite: Marea Medidterană (N şi E), Libia (SE), Algeria (V). G. fizică: T. are o coastă accidentată la Marea Mediterană, punctul extrem nordic (şi al continentului) fiind Cap Blanc. Fâşia de coastă din SE constituie câmpia Sahel, mare grânar. În N, prelungirea Munţilor Atlas: Munţii Tbessa (vf. Chambi 1544 m). Centrul şi sudul sunt cuprinse de platouri (1000-1300 m alt.) şi de câmpii stepice şi deşertice (S). Platoul coboară spre chott-uri (lacuri), zăcămintele de fosfaţi şi dunele Saharei. Apa principală, care deschide o vale largă, este Medjerta. Multe cursuri de apă nu sunt permanente. Clima: este mediteraneană în partea nordică a teritoriului, cu veri calde şi ierni blânde; precipitaţii frecvente. Tem­peratura medie anuală este de 12°C (ianuarie), 26°C (iulie). Precipitaţiile în munţii din N, cca. 610 mm/an; în NE şi centru, 410-610 mm/an spre S, sub 100 mm/an (Gafsa). În interior clima este de tip continental, cu mari diferenţe. Floră şi faună: Zona nordică muntoasă şi de coastă este împădurită, 6% din teritoriu (stejar, pin, plută); pe podiş, vegetaţie de stepă; în deşert, vegetaţie xerofită sau lipsă. Faună specifică unei zone mediteraneene. Populaţia: arabi 94%, berberi, europeni. Concentrarea max. în N, în zona muntoasă cu climat bun. Peste 35% din pop. activă, agricultori; păstori (păşunile ocupă 23% din terit.). Rata natalităţii: 23‰; mortalitatea: 5,8‰. Pop. urbană: 57%. Resurse şi economie: Baza este agricultura; zona de nord este grânarul T. Pe coastă, culturi de: citrice, măslini, cur­mali, viţă de vie, legume Resurse min.: fosfaţi, petrol, gaze naturale. Industrie dezvoltată: petrochirnie, textile, turism. Transporturi şi comunicaţii: căi ferate, autovehicule; aeroport la Tunis. Oraşe: Cele mai importante, pe ţărmul Mediteranei: Bi­zerta (N, port), Sussa, Sfax (port), Gabes (E). Istoria: În sec. IX î. Hr., fenicienii fondează Utica şi Cartagina. În 146 î. Hr. Cartatgina este distrusă şi terit. devine provincie romană. Cunoaşte o mare dezvoltare între 193-235 d. Hr., sub domnia Severilor. În sec. III-IV înfloreşte creştinismul. Între 429-533, vandalii ocupă ţara. În 533, imperiul romano-­bizantin cucereşte regiunea Cartagina. Între 669-705 arabii cuceresc ţara şi fondează Kalrouan-ul (670), de unde gu­vernează omeiazii. Berberii autohtoni sunt convertiţi la islam. Din sec. XIV, T. face parte din Imperiul Otoman; centru al pirateriei din Mediterana. Beii din T. au o independenţă vir­tuală. În 1881 T. devine protectorat francez. În 1995, obţine autonomia internă, iar în 1956 îşi proclamă independenţa de stat (şeful statului fiind un bei). În 1957 este abolită monarhia şi proclamată republica. În 1963, Franţa evacuează Bizerta. În 1975 Bourguiba se proclamă preşedinte pe viaţă, dar este răsturnat în 1987. În 1979 T. devine reşedinţa Ligii Arabe. Din 1983, oficial, multipartitism. În 1987 guvernul are de făcut faţă ridicării islamismului, iar din 1991 se intensifică mişcarea fundamentalistă islamică şi politica represivă a gu­vernului. În 1994, alegeri legislative: Partidul Adunarea Con­stituţională Democratică are cvasi-monopolul. Statul: este republică prezidenţială, potrivit Constituţiei din 1959. Puterea legislativă este exercitată de preşedinte şi Adunarea Naţională; cea executivă de un cabinet numit de preşedinte. Multipartitism.