Turcia

Denumirea oficială: Republica Turcia 

Capitala: Ankara (2,8 mil. loc.) 

Limba oficială: turca

Suprafaţa: 780.000 km2

Locuitori: 63,12 mil. (81 loc./km2)

Religia: islamism 98%, creştinism; mozaism 

Moneda: lira turcească

Forma de guvernământ: republică 

Ziua naţională: 29 octombrie

Geografie: T. este aşezată în Orientul Apropiat, cuprinzând Peninsu­la Asia Mică şi o mică parte din teritoriul Europei, din E Peninsulei Balcanice. Limite: BuIgaria (NV), M. Neagră (N), Georgia (NE), Armenia, Iran (E), Iraq, Siria, M. Mediterană (S), M. Egee, Grecia (V). G. fizică: T. este o ţară cu un teritoriu dominat de munţi şi de podişuri, exceptând partea europeană de 3%. În cen­trul ţării, Podişul Anatoliei (800-1.500 m), înconjurat la N de lanţul Munţilor Pontici (3.937 m alt. max.), care se întind de-a lungul litoralului Mării Negre pe cca. 1.200 km; la S, Munţii Taurus (3.756 m alt. max.) şi Antitaurus (3.917 m alt. max.). Podişul Anatoliei, care domină M. Egee, se înalţă în trepte, cedând locul în E masivului armean, Podişul Kars, unde se înalţă conul vulcanic al muntelui Ararat/Buyuk Agri (5.165 m alt. max.). La ho­tarul cu Iraq şi Siria sunt munţii Kurdistanului, cu vf. Sat Dagh (4.400 m). De-a lungul litoralului sunt câmpii înguste. În N, se varsă în M. Neagră Sakarya şi Kizilir­mak; în zona de vărsare câmpiile litorale sunt mai extinse. În T. îşi au izvoarele fl. Tigru şi fl. Eufrat (din M. Ararat). Partea europeană a T. se întinde pe o câmpie vălurită din bazinul Mariţei/Meri Nehri, drenată de râul Ergene, închisă de două lanţuri muntoase: T. are o reţea hidro­grafică slabă în Pod. Anatoliei; spre E, mai bogată. Lacuri tectonice: Van şi Tuz, Ingridir şi Beyschir. Strâmtoarea Bosfor (28,5 km lungime) uneşte M. Neagră şi M. Mar­mara; prin strâmtoarea Dardanele comunică M: Marmara şi M. Egee. Clima: este variată: temperat-continentală în cea mai mare parte .a terit., în pod. central verile sunt uscate, iernile aspre, cu vânturi din noiembrie până în mai. Verile sunt răcoroase în N. Pe litoralul estic şi sudic climă medite­raneană. Temp. medie anuală este de 6°C în ianuarie şi 23°C în iulie (la Istanbul). Pe coasta centrală a M. Negre: 7°C şi 23°C; la Ankara: -1°C şi 24°C. La Erzurum: -9°C şi 19°C. La hotarul cu Siria: 18°C şi 30°C. Precipitaţiile sunt moderate pe coastă şi descresc spre interior. În bazinul Lacului Tuz, 200 mm/an; la Istanbul, 610 mm/an; pe coasta centrală a M. Negre, 710 mm/an. Populaţia: este formată din turci 90%, kurzi 7%, arabi, greci, arineni. O mare parte a populaţiei lucrează în ţările Europei occidentale. Concentrarea maximă în Anatolia, pe litoralul vestic şi nordic. În agricultură lucrează peste 50% din populaţia activă. Rata natalităţii 24,6‰; rata mor­talităţii 6,7‰. Pop. urbană 67%. Resurse şi economie: Economia T. are o creştere aprecia­bilă în deceniul 9; îşi diversifică industria îşi dezvoltă tu­rismul. Resursele subsolului sunt variate: petrol, cărbune, minerale de fier, bauxită, crom, magneziu, mercur, sare. Ind. oţelului, a metalelor neferoase, chimică, textilă, ulei de măsline, zahăr. Agricultura se bazează pe cultura ce­realelor: grâu, orez, orz; citrice, arahide, viţă de vie (locul al doilea mondial la stafide); măsline, nuci, fistic; migdale. Transporturi şi comunicaţii: Reţeaua căilor de transport este în proces de modernizare; căi ferate şi şosele cu precădere în V Anatoliei. Orient-Expresul trece pe magis­trala feroviară ce leagă Europa de Asia. Transport mari­tim intens. Două mari poduri rutiere peste Bosfor. Aero­porturi la Ankara şi Istanbul. Oraşe: Istanbul (fosta capitală a Imp. Otoman, aşezat pe ambele maluri ale Bosforului; Izmir, port la M. Egee; Konya, Adana, Bursa, Kayseri, Samsun. Universităţi: Is­tanbul (3), Ankara (3), Izmir, Erzurum şi Trebizon. Istoria: Pe teritoriul Asiei Mici au existat din antichitate o serie de civilizaţii şi culturi care s-au succedat: Imp. Hitit (XVIII-XII î. Hr.); regatul Frigiei şi al Lydiei (sec. VIII-VI î. Hr.); colonii greceşti, înfloritoare în zona litorală. În 546 î. Hr. Asia Mică este ocupată de perşi; în 333 de Alexandru cel Mare. În sec. II î. Hr. face parte din Imp. Roman; din 395, provincie bizantină. Turcii selgiucizi vin în sec. XI-XIII şi apoi s:1nt supuşi de mongoli apoi de turcii otomani. În 1453, după nouă decenii de civilizaţie bizantină, Mahomed II cucereşte Con­stantinopolul (care se va numi Istambul - cap. Imp. Otoman) dată la care statul otoman devine Imp. Otoman. În sec. XVI, Imp. Otoman, în apogeul puterii cuprinde: Anatolia, zona Dunăreană-Balcanică, hanatul Crimeii, Orientul Apropiat, nordul Africii. După asediul eşuat al Vienii (1683) T. are im­portante pierderi terit. Rusia devine adversară. Sec. XIX şi XX imperiul decade; primele se eliberează pop. din Balcani, în afara Traciei de est (Turcia europeană). Revoluţia „junilor turci" impune o Constituţie liberală (1908). După primul război mondial, T. pierde şi ultimele terit. din lumea arabă (din Orientul Apropiat şi Pen. Arabia). Se ridică în fruntea mişcării de eliberare naţională Mustafa Kemal. Turcia învinge în războiul greco-turc (1919-1922); prin tratatul de la Lau­sanne (1923) obţine revizuirea clauzelor Tratatului de pace de la Sevres (1920) şi rămâne cu terit. de astăzi. La 29 octombrie 2923 se desfiinţează sultanatul şi T. este proclamată republică. Preşedintele M. Kemal Ataturk (1923-1938) iniţiază un pro­gram de modernizare a vieţii economice, sociale şi politice; se separă statul de religie, se introduce un sistem juridic vest-eu­ropean, se adoptă alfabetul latin, se proclamă egalitatea în drepturi a femeii şi a bărbatului; crearea unei industrii naţio­nale. T. are o politică de neutralitate şi bună înţelegere cu toate statele. În 1934 T., România, Grecia şi Jugoslavia sem­nează pactul Înţelegerii Balcanice. În timpul celui de al doilea război. mondial T. rămâne neutră; în 1945 declară formal război Germaniei şi Japoniei. În 1952, T. devine membră NATO; din 1963, membru asociat CEE. După 1946 se intro­duce sistemul multipartit. În 1960, lovitură de stat militară; în 1961 se revine la guvernarea civilă. În deceniul opt răbuf­nesc conflicte religioase şi interetnice. În 1974 ca putere garantă a Ciprului, intervine cu armată (în urma loviturii de stat din Cipru) şi ocupă partea de NE a ins., declarând-o uni­lateral „stat autonom şi federat turc al Ciprului”, grecii din această zonă fiind obligaţi să emigreze. În 1980 lovitură de stat militară, puterea este preluată de armată, Parlamentul di­zolvat şi activitatea partidelor politice interzisă; puternice agitaţii ale marxiştilor, ale integriştilor islamici şi ale sepa­ratiştilor kurzi. În 1983 alegeri legislative; se revine la un guvern civil. După 1983, partidele politice sunt repuse m drep­turi. Relaţiile cu Grecia sunt viciate de disputa delimitării platoului continental şi a spaţiului aerian al Mării Egee. După 1991 rebeliunea kurzilor se intensifică. După 1993 Tur­cia duce o politică fermă faţă de radicalizarea rebeliunii kurde. După 1994, islamismul începe să se insinueze tot mai mult în viaţa politică. Statul: este republică prezidenţială, conform Constituţiei din 1982. Puterea legislativă este exercitată de preşedinte, de Adunarea Naţională şi de Consiliul Prezidenţial; cea executivă de preşedinte şi de un cabinet numit de preşe­dinte, ca rezultat al alegerilor legislative. Multipartitism.